Procesul de apariţie a sclerozei multiple

Toate bolile autoimune constituie rezultatul unui grup de mecanisme care nu mai funcţionează normal: sistemul imunitar atacă în mod eronat celule din propriul organism. Fie că este vorba de pancreas în cazul diabetului de tip 1, de teaca de mielină în cazul sclerozei multiple sau de ţesuturile articulare în cazul artritei, fundamentul este acelaşi, un sistem imunitar care se revoltă împotriva corpului pe care ar trebui să îl apere. Astfel, organismul devine propriul său duşman.

Cercetari extinse au relevant ca sunt trei factori principali care determina sistemul imunitar al unei personae sa atace si sa distruga propria mielina:

1. Predispozitia genetica – se pare ca daca 5% din nord- europeni au aceasta predispozitie genetica, sunt susceptibili sa manifeste SM. Persoane cu alte predispozitii genetice au o rata mult mai mica de aparitie a bolii.
2. Activatori ai sistemului imunitar – Sistemul imunitar este activat de introducerea in organism a proteinelor animale straine. Bolile autoimmune au ca principala cauza proteinele straine care au o structura moleculara asemanatoare proteinelor proprii organismului. De aceea, atunci cand celulele sistemului imunitar sunt activate impotriva acestor proteine straine, ele ataca si proteinele asemanatoare ale propriului organism. In SM, proteinele proprii din mielina sistemului nervos central sunt confundate cu proteinele straine si, in consecinta, atacate de sistemul imunitar.
3. Imunosupresorii – Activarea celulelor sistemului imunitar impotriva proteinelor proprii, pare sa se manifeste la multe personae, mai ales in urma unor infectii. De aceea, sistemul imunitar a dezvoltat un sistem de distrugere a acestui tip de reactie autoimuna, inainte ca ea sa produca daune insemnate. Persoanele cu SM par sa aiba un mecanism imunosupresor deficitar, datorita diferitelor deficiente. Aceasta permite reactiilor autoimune sa iasa de sub control si sa cauzeze distrugeri sistemului nervos central.

Regenerarea constă în:

Reconstructia invelisului protector al fibrelor nervoase (mielina);
Imbunatatirea comunicarii dintre neuroni;
Imbunatatirea transmiterii impulsului nervos (comunicarea dintre sistemul nervos si organe);
Functionarea optima a mitocondriilor.